Redirecționează

Educatia

Educaţia a însoţit istoria omenirii de la începuturile ei şi va continua să existe de-a lungul întregii evoluţii a acesteia. Educaţia este considerată un fenomen social, întrucat conservă şi transmite experienţa de cunoaştere teoretică şi practică, valorile culturii şi civilizaţiei de la o generaţie la alta. În cursul existenţei sale, fiecare persoană este supusă unor influenţe educative multiple, care pot acţiona concomitent, succesiv sau complementar, în forme variate.
În stransă legatură cu ideea potrivit căreia învaţământul (educaţia şcolară ) trebuie privit în perspectiva educaţiei permanente, s-au conturat conceptele de educaţie formală, instituţionalizată, educaţie nonformală (extraşcolară ) şi educaţie informală ( difuză ), pentru denumirea curentă a tipurilor de educaţie ce se realizează astăzi. Încă din 1974, Coombs şi Ahmed – echivalând educaţia cu invăţarea – au identificat aceste tipuri, definindu-le astfel:

EDUCAȚIA FORMALĂ (denumită și oficială)

exam-6350373_1920

Educaţia formală reprezintă totalitatea acţiunilor sistematice şi organizate, proiectate şi desfăşurate în instituţii specializate și urmărește finalităţi explicite, având scopul formării şi dezvoltării personalităţii. Acest tip de educație formală se realizează prin procesul de învățământ, ceea ce semnifică respectarea actelor oficial. Educația oficială are următoarele atribute: organizată conştient, sistematică, instituţionalizată, reglementată, coordonată, dirijată, planificată, evaluată, așadar este expresie a unei politici educaţionale.

Educaţia formală reprezintă totalitatea acţiunilor sistematice şi organizate, proiectate şi desfăşurate în instituţii specializate și urmărește finalităţi explicite,având scopul formării şi dezvoltării personalităţii. Evaluarea formala are urmatoarele limite:

  • lipsa de creativitate;
  • caracter de rutină;
  • nu apare explicarea, de aceea cunostințele transmise sunt pur informative

EDUCAȚIA NONFORMALĂ

science-1182713_1920

Educatia nonformala se desfăşoară în afara instituţiilor şcolare, adică în spații aflate în relaţie de parteneriat cu şcoala. De fapt, acest tip de educație se referă la acele întruniri organizate în mod sistematic în afara sistemului formal pentru a răspunde unei mari varietăţi de cerinţe de învăţare. Profesorului ce adoptă o variantă nonformală i se solicită mai multă flexibilitate și entuziasm, adaptabilitate în adoptarea stilurilor de conducere a activității, în funcție de nevoile și cerințele elevului.

Conținutul si obiectivele sunt prevăzute în documente special elaborate ce prezintă o  mare  flexibilitate și sunt diferite după vârstă, sex, categorii socio-profesionale, interesul  elevilor, aptitudinile lor. Activitățile nonformale se desfăsoară într-un cadru relaxat, calm si placut, de asemenea, proesorul ce prectică sau alege o astfel activitate trebuie să dispună de mijloace reprezentative care să atragă subiecții. Evaluarea unei activități nonformale este optională.

Educația nonformală încurajează următoarele principii pedagogice:
  • e centrată pe cel ce învață, pe procesul de învățare, nu pe cel de predare,
  • subiecții sunt solicitați diferit
  • curriculum e la alegere, flexibil și variat,
  • activitățile sunt diferite  și atractive (după interese, după aptitudini, după aspirații).